Cum alegi ghizodanul potrivit?

05 Aug 2014
Rechizite scolare online

Ghiozdanul trebuie ales cu grija pentru ca altfel copilul are de suferit


Ghizdanul potrivit trebuie ales astfel incat sa nu-i produca neplaceri, in primul rand fizice, copilului dumneavoastra. Masura unui ghiozdan este primul lucru pe care trebuie sa-l aveti in vedere, iar mai apoi, pozitionarea acestuia in functie de distanta dintre umeri, de lungimea spatelui, etc.

Ghiozdanul potrivit trebuie sa determine la incarcare un punct de greutate care sa nu-i provoace in timp copilului probleme de coloana.

Incercati pe cat posibil sa alegeti ghiozdanul in functie de volumul necesar si de greutatea necesara, pentru ca o supraingreunare va duce la deterioarea rapida a ghiozdanului si la ruperea acestuia intr-un timp relativ scurt.

 









Un ghiozdan trebuie mai apoi sa indeplineasca si functia de placere a copilului. In general copiilor, in special celor din clasele primare, trebuie sa le placa rezhizitele (cum arata ghiozdanul, caietele, creioanele, stiloul, pixurile, guma, penarul, etc). Cand copiilor le place sa admire si sa li se admire rechizitele scolare, si scoala este mult mai placuta. Deci, faceti tot posibilul sa oferiti copilului dumneavoastra rezhizite placute, pe masura varstei lor, chiar daca multe din ele nu va sunt pe plac dumneavoastra, adultilor. Copiii simt nevoia de spectaculos, de iesire din comun, ei vor penare coloare, creioane fistichii si ghiozdane cu miniie ori supermane. Chiar daca dumneavoastra va doriti un penar din lemn simplu, ori un ghiozdan bleumarin, trebuie sa treceti peste prejudecati si sa va lasati copilul sa-si aleaga (in mare parte) rechizitele scolare. Inca o data va repet: copiilor le place sa aleaga rechizite scolare, si cu cat sunt mai placute de ei, cu atat mersul la scoala este mai placut.

Indiferent ca alegeti ghiozdane scolare ergonomie, ghiozdane pentru gradinita (cu Mickey Mouse, cu Minnie, cu Superman, cu Cars, etc), sau simpli rucsaci, ganditi-va in primul rand la sanatatea copilului dumneavoastra, apoi la cerintele scolare si lasati la final discutiile de ce se cade si ce nu.
 

Din aceeasi categorie:

Nu-ti place stiloul? Scrie cu Frixion!
Daca ti-e teama ca gresesti si vei mazgali cu cerneala caietul, golosesti Frixion - stergi rapid de cate ori vrei Frixion este solutia de a scrie si a rescrie de cate ori doresti, fara teama, fara panica. Vrei ...
mai departe


Rucsaci de calitate Cool For School
Pentru copii mai mari de 12 ani, ruscasii Cool For School sunt mai mult decat potriviti Rucsaci Cool For School sunt recomandati pentru copiii cu varsta mai mare de 12 ani. Acesti rucsaci sunt functionali, rezis ...
mai departe


Viziteaza Depozitul de papetarie
La Depozitul de papetarie gasiti o gama larga de rechizite scolare de calitate la preturi foarte avantajoase Depozitul de papetarie este un magazin online ce comercializeaza, dupa cum ii spune si numele, obiecte de papetar ...
mai departe


Ghiozdane ieftine de la Cartuseria
Pentru un an scolar relaxat alegeti ghiozdanele ieftine de la Cartuseria. Design-ul acestor ghiozdane de la Cartuseria sunt pe placul multor copii. Ce sa mai vorbim de parinti! La 60 de lei un ghiozdan parintii ...
mai departe


cartuseria.ro
Info GDRP | Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Politica cookies